Deputații au adoptat pe articole amendamentele prevăzute în legea amnistiei și grațierii, potrivit cărora infracțiunile pentru care pedepsele privative de libertate sunt până la șapte ani sunt amnistiate, iar pedepsele până la șase ani sunt grațiate.
Gândul vă prezintă în exclusivitate raportul comisiei juridice, întocmit pe șest aseară de parlamentarii PSD. Deputații PNL, PPDD și PDL au anunțat că vor vota împotriva proiectului de lege inițiat de social-democratul Mădălin Voicu și reprezentantul romilor, Nicolae Păun.
Cu toate că la ședința de aseară a Comisiei Juridice, proiectul de lege nu a fost pus pe ordinea de zi, ci a fost adoptat la secret într-o altă sală, iar la ședință nu au participat decât șapte membri ai Comisiei din cei 27, astăzi în plenul Camerei s-a anunțat că au fost prezenți 24 de membri ai Comsiei, iar 21 au votat pentru.
CITEȘTE AICI RAPORTUL INTEGRAL
Potrivit legii adoptate de deputații juriști, se amnistiază infracțiunile pentru care Codul Penal și legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de liberate de până la 7 ani inclusiv sau amenda. „Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită, în toate formele ei de participație penală, autor, coautor, instigator, complice și participație improprie. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate precum și celelalte consecințe ale condamnării. Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei vătămate”, se arată în proiectul supus votului plenului.
Sun exceptate de la amnistie următoarele infracțiuni prevăzute de Codul penal: pruncuciderea, determinarea pentru înlesnirea sinuciderii, vătămare corporală gravă, corupția sexuală, incestul, darea de mită, primirea de foloase necuvenite, tortura, evadarea, represiunea nedreaptă, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și proxenetismul.
Dacă în cazul dării de mită este prevăzută expres că nu intră în categoria infracțiunilor amnistiate, nu același lucru este valabil în cazul luării de mită. Astfel, infracțiunea de luare de mită care a atras o condamnare de până la 7 ani poate fi amnistiată.
Dispozițiile legii se aplică pentru infracțiunile săvârșite până la data intrării în vigoare a actului normativ.
Legea prevede că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 6 ani, pedepsele complementare ale acestora, precum și amenzile. Sun exceptate de la grațiere pedepsele pentru infracțiuni contra siguranței statului, omor, vătămare corporală gravă sau cauzatoare de moarte, viol, pedofilie, perversiune sexuală, incest tâlhărie, tortură, evadare, părăsirea postului și prezența la serviciu în stare de ebrietate, rele tratamente aplicate minorului, proxenetismul și corupția sexuală.